Intrati pe : http://sasu-saku.forumhit.ro/ pentru redirectionare

Amintirile uitate

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Amintirile uitate

Mesaj Scris de MeLyNa12 la data de Sam Aug 04, 2012 10:17 am

1.Trezirea brusca.


Capitolul |


"Draga jurnalule, am inceput un nou caiet, sper sa nu te superi pe mine. E una din miile mutari pe care le fac parintii din cauza serviciului. Nu e asa usor, nu crezi? Inca 10 caiete zac in geamantanul meu, neterminate deoarece m-am decis sa incep cate un jurnal la fiecare calatorie. Prostesc nu? Mie mi se pare hazliu, m-am obisnuit cu gandul ca trebuie sa ne mutam dar nu m-am obisnuit cu gandul ca trebuie sa imi las in fiecare an prietenii in urma.
Nu ma consider un copil norocos doar pentru ca parintii mei au cate o casa in fiecare stat important din lume si, partea haioasa este ca eu nu le cunosc pe toate, nici macar jumate. Acum, sunt pe drum spre o tara numita Romania. O tara draguta dupa spusele prietenilor mei, dar nu consider nimic frumos la ea deoarece ne mutam aici, in orasul Avrig
"

Avrig este un oras cu o populatie de aproximativ 15 mii de locuitori. Oameni normali, fara sa isi dea seama de pericolele pe care ii pandesc la fiecare colt, traiesc aici. Lucruri ciudate se petrec in acest oras dar adolescentilor, copiilor sau adultilor nici ca le pasa de aceste pericole fiind prinsi de peisajele feerice.
Am inchis caietul si l-am pus pe bancheta. Eram suparata ca ne mutam, chiar atunci cand ma adaptasem si eu... atunci! De ce atunci?! Am inceput sa ma uit pe geam fara nici o noima, negandindu-ma la...nimic. La 16 ani nu as putea gandi limpede la tot ce ma inconjura.

-Am ajunsrasuna vocea cristalina a mamei. O doamna destul de invarsta, in jurul varstei mijlocii. Ochii ei albastri erau ageri si mereu in pas cu moda, iar sub acestia erau asternute noptile nedormite.

Ma dau jos din masina, cu o scarba exclam ironic "Casa dulce casa!". Cred ca se vedea limpede ca nu imi place dar singurii care nu observa sunt parintii mei. Urc la etaj si intru intr-o camera mare si spatioasa.Imi las bagajul langa pat. Era ora 19 si nu aveam ce face. Daca ieseam prin oras ma pierdeam si preferam sa stau in casa. Imi iau jurnalul de pe noptiera si incep sa scriu:

"Am ajuns din nou la tine. Am ajuns in pat, am ajuns la o disperare. Maine am scoala si noi colegi dar, sincer, nu ma incanta. Ma pripesc de acestia, ma pripesc ca nu voi sta mult timp si aici si trebuie sa plec apoi. Ma gandesc ca parintii mei imi vor lua intr-o zi toata libertatea si imi vor spune: 'Stai in casa! Daca iti vei face prieteni vei suferi!'. Daca ai fi real as avea cu cine povesti, sa iti vad fata nu niste foi albe, uneori liniate pe orizontala. Sufar in tacere si sincer nu imi place..."

-E ora de culcare! Fa bine si culcate ca la 7 trebuie sa te trezesti!rasuna vocea mamei trezindu-ma din visare.

"... Si, cred ca deja imi sti familia. O familie perfecta la exterior dar cam iritanta la interior. Tot ce vor parintii mei este perfectiunea absoluta. E ora 20. A trecut o ora de cand am ajuns. Nu vreau sa imi fac prieteni, e dureros sa ii lasi in urma."

Inchid jurnalul si il pun pe birou. Dau lumina pe o pozitie slaba si ma intind in pat. Tavanul parea de culoarea asfintitului, un peisaj romantic. Incerc sa adorm, dar nu imi reuseste. Nici 5 minute nu au trecut de cand s-au culcat patintii mei. Cobor scarile alene si ajung dupa 2 minute de mers intro camera mare, cu o masa lunga de 3m. Merg pe langa masa si dau intr-o bucatarie albastra, cu mobila crem. Bucatareasa si fata ei ,probabil, erau singure discutand. Dau un buna seara politicos si ea imi raspune pe acelasi ton cu al meu. Neintrebandu-ma cine sunt, am presupus ca ma cunoaste dar, in viata mea nu o vazusem. Era o femeie roscata cu ochii verzi ajunsa la 50 de ani. Halatul alb ii scotea in evidenta corpul nu prea perfect. Observand ca ma uit la ea ma intreaba ce poftesc iar eu pe un ton politicos ii spun ca ceva de mancare.

Imi scoate din frigider ceva infasurat intr-o hartie. O pune e masa si o desface. Era parizer, preferatul meu! Ma indrept cu pasi mici spre locul cu pricina si iau 3 bucati din cele 5 care erau taiate. Scoate o paine din dulap si imi spune ca pot sa iau cu paine. O ascult si imi fac un sandwich. Il termin si o iau pe acelasi traseu sa jung in camera.
Camera mea fiind la etaj, cu iesire la strada imi era usor sa privesc pe geam. Dar la ora 21 cine oare mai are chef sa se uite pe strada, oricum nimeni nu se apropia de casa mare, crezand ca stau in aceasta niste infumurati. Asa si era, parintii mei nu accepta un baiat fara bani.
Arunc o privire prin camera. O camera simpla, pentru copii. Jucarii de plus erau uitate pe dulap sau pe sub pat. Nimic neobisnuit cu ea, doar ca... este prea mare pentru mine.

Ma bag in pat adormind. Sute de vise imi strabat creierul, imaginandu-mii pe noii colegi. Simpli. Uniforme de o culoare ciudata, culoare zinzolinului, obligati sa arate la fel. Dupa ce ma prezinta dirigintele ma pune sa ma asez in ultima banca, uitandu-ma. Dupa ce se suna de pauza o fata cu par brunet si ochii verzi ma ia de guler si ma tranteste de geam, eu incepand sa plang de durerea pe care mi-o facea capul. Cosmarul ma trezeste si ma gasesc plangand. Mama intra repede in camera ne stiind ce se intampla cu mine la 4 dimineata. O linistesc spunansu-i ca a fost un cosmar ea intorcandu-se in camera. Raman in fund uitandu-ma la intunericul care era in camera si razele lunii imfruntandu-se cu acesta. Un adevarat razboi pe un teritoriu atat de ingust comparativ cu intreaga lume.

Luna castiga avans la fiecare minut care trecea. Ceasul de pe noptiera indica ora 4 si 10 minute. Nu puteam dormi de emotiile care isi faceau cale libera spre limita mea de disperare. Ma intind usor in pat, pocnindu-mi toate oasele.

-Trezestete!rasuna o voce groasa in linistea asternuta pe timpul noptii. E ora 7!

Fiind spuse ma ridic din pat, iar tatal meu intra vrand sa vada daca l-am auzit. Dupa ce iese ma duc sa ma spal pe dinti si ma imbrac cat se poate de elegant dupa care o iau in jos pe scari. La ora 7 jumatate eram toti gata. Dupa nici 7 minute de mers cu masina ajung la un liceu destul de mare. Numele era destul de ciudat insa, "Poderes Especiales". Imi amintea de scoala militara din Konoha.

Intrand inautru am vazut clonele. Toti liceeni erau imbracati la fel uniforma avand culoarea pinului dar camasa de sub puloverul tip maio era alb. Copii mici misunau pe holuri si asta mi-a dat de gandit ca era un colegiu. Ma simteam ciudat printre miile de adolescenti.
Iesim intr-o curte mare, vazand inca 4 cladiri pe langa aceasta. Cred ca una era gimnaziul si una era facultatea. A 3-a cladire cred ca era sala de sport dar a 4-a?

-Sala de antrenamente pentru copii care merg la concursuri.sparge gidul linistea citindu-mi gandurile. Un barbat inalt, cu par carunt in jur de 40 de ani. Imi zambi satisfacut ca el stia scoala si noi nu. Dupa 6 minute de mers ajungem in biroul directorului.

-Buna ziua.spuse el cu un zambet pe fata. Burta lui mare ii atarna peste pantaloni, purtand ochelari dadea un aer de intelectual. Luati loc.adauga dupa ce inchisem usa.

Lua si el un loc. Scaunu aproape ceda sub greutatea lui, un scaun din lemn care era trecut prin timp.
In birou, erau multe tablouri mari si mici. Culoarea crem se asorta bine cu tema imaginilor. Pe jos era pus cel mai ieftin parchet posibil, cu pete albe in unele locuri. Pe birou era asezat un laptop pe care probabil erau instalate camere.

O discutie incepuse intre parinti si director. Un om carunt si plin de sine, mai imfumurat decat directorii pe care ii avusem la celelalte scoli. Directorul le explica parintilor fiecare coltisor al scolii fiindca, dupa cum spunea el, era o traditie. Se suna. Inca eram in birou cand de o data aparu un barbat vopsit alb in cap.


-Sunt Hatake Kakasi.spuse el in timp ce ma conducea spre clasa unde trebuia sa imi petrec anul scolar. Imi spuse sa stau la usa pana ce aud cuvantul intra si disparu in clasa.

Elevii spusera in cor buna ziua si Kakasi, caci acesta era numele lui, le spuse sa stea jos. Incepu sa le explice despre aparitia unui nou elev, ne spunandu-le daca e fata sau baiat. Aud cuvantul magic, la care trebuia sa reactionez, si intru in clasa. In jur de 20 de perechi de ochi erau atintiti asupra mea. Spun un salut nu prea tare si zambesc.
Profesorul ma duse in fata clasei si imi spune sa ma prezint.





--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


Am postat acest capitol deoarece Max astepta cu nerabdare sa il citeasca :X:X: si i'am oferit aceasta posibilitate. Sper sa va placa. La 2 sau 3 commuri pun next... in cam o saptamana :D:


Ultima editare efectuata de catre MeLyNa12 in Lun Dec 31, 2012 2:15 am, editata de 6 ori







The love is dangerous.

avatar
MeLyNa12
Moderator
Moderator

feminin Leu Mesaje : 55

Reputatie : 100

Data nasterii : 15/08/1997

Varsta : 20

Localizare : Lumea de dincolo

Hobbie : nu se ştie :))

Stare de spirit : happy'lică


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Amintirile uitate

Mesaj Scris de Apollo la data de Sam Aug 04, 2012 10:19 am

Prima
Da am asteptat cu nerabdare sa il recitesc:X
Super, ce imi place pana acum, viata Sakurei nu a fost deloc dreapta, iar parinti ei sunt cam...
Oricum, imi place, descrii super, sper sa aduci repede next fiind 1/3 sigur ai.
Ai iai ia:X:XD Next :X:X:




avatar
Apollo
Admin
Admin

feminin Scorpion Mesaje : 254

Reputatie : 14

Data nasterii : 31/10/1997

Varsta : 19

Localizare : Tokyo

Hobbie : Grim Reapper

Stare de spirit : Lasa vinu, dai la scoala! :(

Comentarii :


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Amintirile uitate

Mesaj Scris de Lory*Ely la data de Sam Noi 03, 2012 12:04 pm

Hey,hey,hey ajung și eu pe aici și nu regret,l-am mai citit pe alt forum...normal kă mă bucur să-l recitesc și chiar mi se pare super
aștept next și sper să mă anunți yubhita
avatar
Lory*Ely
Membru Premiant
Membru Premiant

feminin Fecioara Mesaje : 10

Reputatie : 0

Data nasterii : 02/09/1999

Varsta : 17

Localizare : Oriunde vrey :*

Hobbie : Să lupt cu greutățile vieții

Stare de spirit : E bună,dar merge și mai bne :>

Comentarii : Nu încerca să fi ceea ce nu ești
Nu încerca să simți o durere pe care n-o ai
Nu încerca să-ți ignori inima....
E chiar atât de greu să fi tu?


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Amintirile uitate

Mesaj Scris de Ilinca(Ily) la data de Dum Mai 05, 2013 12:06 pm

Am citti cu atit entuziasm, si imi place
nu am regrete ca am citit. Ai deja 3 comm-uri deci
pune next ca mor aici. Vreau nexttttttt.
Spor la scris si multa imaginatie sa ai.
avatar
Ilinca(Ily)
Scriitor Forum
Scriitor Forum

feminin Mesaje : 325

Reputatie : 14

Localizare : In fata monitorului

Hobbie : Cititul ficurilor interesante si compunerea lor!

Stare de spirit : Se poate si mai bine.


Vezi profilul utilizatorului http://dincolo-de-imaginatie.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Amintirile uitate

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum