Intrati pe : http://sasu-saku.forumhit.ro/ pentru redirectionare

Moonlight(eventual +16)

Pagina 1 din 2 1, 2  Urmatorul

In jos

Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Aly Rose la data de Mier Aug 01, 2012 9:57 am

Declaimer: Multi dintre voi stiu acest fic, foarte bine, eu fiind sinugura sa autoare.
Chapter 1

Cand iubirea va face semn, urmati-i indemnul, chiar daca drumurile-i sunt grele si prapastioase, si cand aripile-i va cuprind, supuneti-va ei, chiar daca sabia-i ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani, iar cand va vorbeste dati-i crezare, chiar daca vocea-i ar putea sa va sfarme visurile, asemenea vantului din miazanoapte care va pustieste gradinile.
Miez de noapte, acesta domnea peste un oras, numit Mystic Falls. Animalele padurii erau in vraja somnului, la fel si oameni, care isi duceau veacul prin case. Insa ce se intampla cu acele fiinte ascunse in intuneric? Acele fiinte care nu credem ca exista, ce stim despre ele din acele legende vechi si mituri, duse din buni in buni. Le ignoram crezandu-le doar superstiti sau vrajitori. Insa gresim. Pe ramura unui cires tanar, abia in floare, sta o fiinta, o fiinta rece. Cu parul ca de abanos, care cadea usor pe frunte. Fata-i palida, albul aceela fiind anormal. Ochii lui de-un negru abisal, priveau o camera dintr-o casa mare, acei ochii agili fixasera privirea spre o fiinta ,,calda,, care isi ducea somnul in al ei pat moale. Dormea intr-un baldachin, cu paturi din casmir, roze, perdelele din matase fina erau transparente. Prin paturi, nefiind groase, i se putea observa trupul perfect scluptat, parul ei asemenea floriilor de afara I se revarsa pe cearcafuri. Trasaturi ideale,ochii ei exprimau prospetimea, prospetimea ierbei crude, buzele ii exprima pasiunea, pasiunea unei tinere, singura, care tanjea dupa un strop de afectiune, si dragoste. Fiinta cea rece, era fermecat, de multe veacuri o cauta, si in sfarsit o gasise, pe cea care reuseste sa-l cucereasca, si sa-i reinvie acel sentiment de mult pierdut. Oricat s-ar fii straduit ochii lui ageri, nu-i puteau gasii un defect, mica faptura era perfecta ca un inger. Insa observa cum mica faptura incepe sa se trezeasca din al ei somn. Isi ridica capul si se uita sus pe cerul negru ca abisul. Era noapte inca, dupa estimarea lui 1:00. Simturile lui ascutite ii spuneau sa se ascunda, asa ca se da un pas in spate, lasand florile de cires sa-l acopere. Geamul, se deschide, si se vede: fata cu parul roz de care era atras. Camasa ei de noapte alba, era descheiata cu doi nasturi, de unde parul ii acoperea gatul. Dintr-o singura miscare fata isi da parul pe spate, lasand sa se vada venele, pe unde curgea, ceea ce el tanjea in acest moment, izvorul placerii…sangele. Gatul ii ardea, simtind ca trebuia sa guste, asa ca astepta momentul oportun. Fata se intoarse cu spatele, acum trebuia sa actioneze, zbura si ateriza exact in spatele ei. Parfumul ei natural dar si parfumul sangelelui ei, il innebuneau. Trebuia sa faca acest lucru trebuia. Canini lungi ii apar, si in urmatorul moment erau in gatul ei alb, aceasta scoase un mic tipat, el o intoarce repede si isi scimba comportamentul ochii lui acum erau seriosi in timp ce-I privea pe ai fetei care tremurau. Privirea lui devine fixa in ochii ei, dupa care ii spune pe o voce senzuala:,,Printesa noptii, care-m fura inima, nu spune nimic, nu urla si nu te zbate, nu vreau sa te ranesc.,, In acel moment corpul ei nu mai reactioneaza lasandu-se manuit de el, acesta incepe din nou sa se infrupte, apoi se opri, considerand ca a baut destul. Ia un servetel pe care il avea in mantie, si ii sterge urmele care au ramas. Din fericire fusese prudent, ii facuse doar doua gaurele mici, imposibil de observat pentru ochiul uman. O ia in bratele sale puternice, de unde o pune in baldachinul cu paturi de casmir, invelind-o atat de delicat, parca fiindu-i frica sa nu o ranesca. Se aseaza langa ea, admirand-o, dar atentia lui se opreste pe buzele ei, petale de trandafir, care te fortau sa le saruti. Acesta se apropie tot mai mult pana isi uneste buzlele cu ale ei, erau dulci si moi. El nu vroia sa se termine, tanjea prea mult dupa ea. Dar in final rupse sarutul, si se indrepta spre fereastra, zicandu-i mici fiinte care ii furase inima ca se vor mai intalnii, apoi transformandu-se in cioara, facandu-si dispartitia in noaptea in care stelele si-au pierdut puterea.


Ultima editare efectuata de catre Aly Rose in Mier Aug 01, 2012 12:21 pm, editata de 1 ori
avatar
Aly Rose
Admin
Admin

feminin Mesaje : 88

Reputatie : 4


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Apollo la data de Mier Aug 01, 2012 10:08 am

Ah que belle:X a fost:X
Nu is cu franceza dar asa a fost primu capitol din ficul meu preferat:X
Next :P
avatar
Apollo
Admin
Admin

feminin Scorpion Mesaje : 254

Reputatie : 14

Data nasterii : 31/10/1997

Varsta : 20

Localizare : Tokyo

Hobbie : Grim Reapper

Stare de spirit : Lasa vinu, dai la scoala! :(

Comentarii :


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de мusтαçнε ® la data de Mier Aug 01, 2012 10:21 am

Uhuuuu!
Moonlight is back :X
Primul capitol :o3 awww ^^
Si acum imi amintesc :)
Sper sa pui si tu macar 2 capitole pe zi... sa ajungem si noi in "prezent"
Si, sa nu uiti sa'l continui de unde a ramas :P
Hai, spor la scris :*




avatar
мusтαçнε ®
Critic
Critic

feminin Berbec Mesaje : 38

Reputatie : 7

Data nasterii : 26/03/1997

Varsta : 21

Localizare : Somewhere in the world ❥

Hobbie : I just realized, that, the life its so perfect just the way it is ❤

Stare de spirit : How can you be so cold with me? I just wanna let you know.... I ❤ You!

Comentarii :

Unicorn
Generation
❤️



Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Tymy la data de Mier Aug 01, 2012 10:55 am

next next next :D
Intervenit de Aly Shine:
Tymy, nu vreau sa fiu rea, insa regulile sunt cam aceelasi dupa celalalt forum.
Mesaj sub 10 cuvinte, inseamna spam.
Am pus-o deja pe Max, sa adauge in regulament, acest lucru
avatar
Tymy
Incepator Forum
Incepator Forum

masculin Balanta Mesaje : 7

Reputatie : 1

Data nasterii : 01/10/1999

Varsta : 18

Localizare : Oradea

Hobbie : Rime

Stare de spirit : Și Fericit:) Și Trist:(


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Ilinca(Ily) la data de Mier Aug 01, 2012 12:31 pm

Waw ce bucurie
sa imi aduc aminte de ficul meu
favorit, de primu; dau capitol,
esti uimitoare Aly
avatar
Ilinca(Ily)
Scriitor Forum
Scriitor Forum

feminin Mesaje : 325

Reputatie : 14

Localizare : In fata monitorului

Hobbie : Cititul ficurilor interesante si compunerea lor!

Stare de spirit : Se poate si mai bine.


Vezi profilul utilizatorului http://dincolo-de-imaginatie.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Aly Rose la data de Joi Aug 02, 2012 2:23 am

Chapter 2
Pov by Narator
Pulberea fina de aur domnea pe cerul ca floarea de ,,nu ma uit,, isi trimite razele calde pe pamant. Intr-o camera intunecata, in care lumnina nu putea bate, statea vampirul alaturi de o vrajitoare, Sayura Howasi. Descendenta vrajitoarelor Howasi , a caror linie de sange este cea mai puternica. Intr-un bol negru , erau asezate niste ingrediente, un porumbel mort, care insemna libertate, piatra lunii care insemna putere, si sange de om, care insemna esenta vietii, intamplator acel lichid rosu apartinea Sakurei. Vrajitoarea incepe cu niste dezlegari de putere.
-Lapsiuzi Lapsiuzi, va farmec, temerile mele, puterea minti este a ta. Lasa al meu curaj sa apara, lasa al meu curaj sa va apere. Deci asa sa fie. Am terminat. Vrajitoare ii pune inelul in mana. Vampirul il ia, si si-l pune pe deget, apoi se duce la fereastra si trage brutal draperiile sa se departeze. Lumina soarelui ii invada chipul, dar nu-l ardea, vraja frunctionase. ,,Persoana de la care ai luat sangele, este si ea legata de acest ritual, odata la o luna cand e luna plina trebuie sa bei un pocal din sangele ei, nu trebuie sa lasii pe nimeni sa mai ia, niciun alt vampir, sau puterea magica a inelului se va pierde si tu vei pieii in soare.,, Zicand acestea Sayura se face nevazuta intr-o pulbere de lumina. Vampirul se uita la fereastra gandinu-se la rozalia de noaptea trecuta. La cea care ii furase sufletul , intr-un final observa ca trebuie sa plece la scoala . Se imbraca intr-o camasa alba, care ii scotea in evident trupul perfect, si niste blugi skiny, asortand totul cu niste tenesi, si se facu nevazut.
Pov by Sakura.
Ma gandesc cu ce sa ma imbrac…oh am uitat sa ma prezint sunt Sakura Haruno, am 16, ochii de culoarea ierbei crude, si parul asemenea unei bomboane de cires. Ma imbrac cu o camasa larga alba, care este lunga pana la genunchi, niste colanti negri ,si botine albe, in cap imi pun o bentita simpla alba. Cobor scarile tapetate cu marmura, si o vad in mijlocul salii pe sora mea mai mica Mary. Ochii ei erau de culoarea marii, te puteai pierde cu usurinta in ei. Parul ei era mai deschis ca al meu, era de-un roz pal, purta un tricou alabastru lung pana la talie, niste blugi stamti negrii, si tenesi albi. Mary avea 15 ani. Eu eram a 9 pe cand ea a 8, dar, invatam la aceeasi scoala. O salut politicos, dar, vad cum priv privirea ii este atrasa de o poza cu parintii nostri.
-Saku…cum erau ei? Parintii nostrii au murit pe cand eu aveam 6 ani iar ea 5, inteleg ca nu-si mai aminteste, era doar un copil. Inca imi amintesc aceea zi.
~FlashBack~
-Cccuuumm?spunea o fetita de 6 anisori, cu lacrimi amare in ochii.
-Ne pare rau domnisoara dar, parintii dumneavoastra au facut accident pe podul Wickery. Tatal dumneavoastra care era la volan , a pierdut controlul masinii si a cazut direct in rau.Condoleante.
-Mamiii!!!Tati!!!!
~EndFlashback~
Aceea zi fusese teribila, imi pierdusem ambii paritintii, insa m-am obisnuit repede. Nevoia invata omul. Tot depananand amintirii observ ca Mary nu mi este in camera. Cred ca o plitictisisem. Ies din casa, afara batea usor o briza toamnatica. Parcul Mystic, era pustiu. Ciudat dar acolo déjà cazusera frunzele copacilor, lasandandu-I dezgolititi, cararea era neagra, si pavata cu pietre sclipitoare. Deodata aud pasii in spatele meu , incep sa o iau la goana pe micutele alei. Alerg si tot alerg dar deodata ma izbesc de ceva, un corp tare. Imi ridic privirea si ochii mei se intersecteaza cu niste ochii negrii ca abisul intunecat. Aceea persoana avea parul negru ca taciunele si era frumos, cel mai frumos baiat. ,,Ai patit ceva?,, ma intreaba aceea fiinta, ciudat dar, ma simt vrajita de el , nu pot sa ma misc din loc, nu pot sa leg un cuvant sunt ca o papusa. Acesta se uita adanc in ochii mei apoi ma intreaba din nou ,,Ai patit ceva?,, in acel moment simteam ca ma dezghet, reusesc sa scot un ,,nu,, apoi plec repede de langa el, dupa cativa pasi ma intorc, dar nu mai era nimeni si nimic. Ma indrept spre scoala ca si cum nimic nu s-ar intampla. Cand ajung o vad pe Hinata, cea mai buna prietena a mea, ochii ei lila ma masoara din cap pana in picioare. Se indreapta spre mine cu pasii lenti, era imbracata intr-o geaca de piele alba, cipici inglorati si paltaloni negri. Doua suvite movalii ii atranau pe frunte. Bruneta se apropie de mine si ma ia in brate. Apoi incepem sa discutam pana in drumul spre clasa. Aflasem ca o sa avem un nou coleg, de la alta scoala undeva din St. Petersburg. Intram amandoua in clasa si mie una mare imi fu surprinderea cand…
avatar
Aly Rose
Admin
Admin

feminin Mesaje : 88

Reputatie : 4


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Ilinca(Ily) la data de Joi Aug 02, 2012 2:34 am

edit:
Ehehe Max ti-am luato inainte, imi place
mai ales ca imi aduc aminte din nou cum stateam cu ochii atintiti sper monitor pentru ati citi capitole
ca eu intirziata cum sunt am azuns rirziu. Astept next Aly
avatar
Ilinca(Ily)
Scriitor Forum
Scriitor Forum

feminin Mesaje : 325

Reputatie : 14

Localizare : In fata monitorului

Hobbie : Cititul ficurilor interesante si compunerea lor!

Stare de spirit : Se poate si mai bine.


Vezi profilul utilizatorului http://dincolo-de-imaginatie.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Maria & Sasuke la data de Vin Aug 03, 2012 7:11 am

buna mi-am facut si eu cont aici si ma bucur sa vad din nou cel mai bun fic dupa parerea mea si deabea astept next-ul. Ja ne ! :)
avatar
Maria & Sasuke
Incepator Forum
Incepator Forum

feminin Gemeni Mesaje : 9

Reputatie : 99

Data nasterii : 07/06/2000

Varsta : 18

Hobbie : sa vb pe mess cu prietena mea sa ma uit la filme cele mai horor si sa scriu la fic

Stare de spirit : foarte buna


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de <Irry la data de Sam Aug 04, 2012 3:37 am

Super tare Aly (dezstrule natural).
Astept cu nerabdare capitolul trei.
Ha cu nextl!!!




avatar
<Irry
Moderator
Moderator

feminin Taur Mesaje : 107

Reputatie : 9

Data nasterii : 30/04/1997

Varsta : 21

Localizare : In fata Pc-ului

Hobbie : Scrisul,cititul ,sala

Stare de spirit : nada


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Apollo la data de Sam Aug 04, 2012 9:25 am

Super, capitolul acesta a fost trist, bieti parintii ai Sakurei.
Off off, Nextul repede, foarte :X:X:




avatar
Apollo
Admin
Admin

feminin Scorpion Mesaje : 254

Reputatie : 14

Data nasterii : 31/10/1997

Varsta : 20

Localizare : Tokyo

Hobbie : Grim Reapper

Stare de spirit : Lasa vinu, dai la scoala! :(

Comentarii :


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Aly Rose la data de Sam Aug 04, 2012 9:27 am

Intram amandoua in clasa si mie una mare imi fu surprinderea cand…
Chapter 3

Pov by Sakura.

Ochii mei analizeaza atent, aceea silueta intunecata din coltul clasei. Trupul sau bine facut, statea
sprijinit de dulapul maroniu din coltul clasei. Parul de culoarea penei corbului ii era perfect aranjat, cu o nuanta arginitie printre suvite. Buzele lui erau suave si catifelate, precum doua petale de trandair fortanu-te parca sa le saruti. Perlele sale abisale, se intoarsera spre mine. Ma analiza atent, privirea sa oprindu-se atent asupra pipetului meu. Imi intorc privirea in stranga, si vad ca movalia disparuse. O frica, punea stapanirea incet pe corpul si sufletul meu. Pasii mei se indreapta incet spre banca mea, miscarile mele fiind analizate atent de ochii sai. Ajung in dreptul banci mele, insa deodata simt cum doua mainii se incolacesc in jurul taliei mele, lipindu-ma de un trup rece. Tresar incet, pe cand acesta scoate un mic chicot de ras. Incerc sa ma eliberez din stransoarea sa, insa mainile lui imi tineau trupul incaptusat, asemenea unei custi. Ochii lui ,erau atintiti asupra mea.Mirarea ii se citea in ochi , iar pe buze dorinta abuziva de a ma avea . Parca pulsau , iar degetele lui apucandu-mi violent mana, tinand-o intr-o stransoare dureroasa..Acesta ma prinde de un picior si cumva prinzandu-mi si cealalta mana , incerc sa scap dar nu pot, forta sa era mult prea mare pentru mine. Buzele sale, imi sarutau apasat gatul, pe cand imi lasa greutatea pe suprafata bancii. Mana sa, se muta pe camasa mea alba, pe cand eu incep sa ma zbat mai cu forta, mai aprig. Nu aveam sa ma las, a lui, nici daca m-ar platii. Nu il cunosc, desii ceva la el mi se pare comun, insa nu imi amintesc sa il mai fi vazut vreodata. Fiind prinsa in gandurile mele, nu imi dadusem seama, ca el imi deschise si ultimul nastur al camsii, el putandu-si destinde privirea cu sutineul meu negru, din dantela. Mainile lui, imi curpind talia, si ma ridica dupa banca, in urmatorul moment, trupul meu facand contact violent cu peretele dur al clasei. Incep sa scuip sange, pe barbia mea prelingandu-se incet mici picuri rosiatici. Ma uit in ochii sai, care dupa parerea mea, isi schimbau culoarea, in urmatorul moment imi inchisem ochii, urmand ca pe urma, dupa ce ii deschid, sa observ ca ramasem singura. Imi inchid repede nasturi camasii, pe cand ies din clasa. Iesind pe hol, o vad pe Margaret.
Parul ei blond, ii atarna alene pe umeri ei acoperiti de un tricou alb imaculat. Un zambet dulce ii impodobea chipul plin de fericire. Ma uit spre persona cu, care purta o conversatie. Parul sau, era blond asemenea spicelor de grau, pe cand ochii lui albastri o analizau pe ea cu o caldura, care se observa usor. Jack Armstrong, cel dupa care ea era innebunita. Liderul echipelor, de football al liceului. Tipul de baiat, dupa care toate fetele erau topite, vorbea cu surioara mea. Ea il iubea, inca de cand il vazuse, in urma cu un an. De atunci visa, sa fie cu el. Deodata simt cum telefonul meu incepe sa sune. Il scot, si vad ca am primit un mesaj de la bruneta. Imi spunea sa ma indrept rapid spre baie. M grabesc sa ies din clasa, insa la usa il vad pe dirigul, si pe brunet. Buzele sale se arcuira intr-un zambet triumfator si seducator.
-Uitati avem, un nou coleg, numele sau este Sasuke Uchiha, si este olimpic la toate matererile.
Incep sa pufnesc dispretuitor, de parca eu nu eram olimpica la toate materile. Ochii brunetului ma analizara atent, pe cand eu imi mut privirea de la chipul sau deosebit de frumos, pentru un asa ,,gentlemen,, . Deodata vocea directorului, ma trezeste din visare, zicand ca el va sta cu mine, iar, Hinata cu Naruto. Inghit in sec, pe cand lui ii aparuse un zambet pervers pe chip, muscandu-si incet buza inferioara. Inchid ochii incet, lasandu-mi gandurile sa imi navalaeasca in minte. Imi deschid rapid ochii, urmand sa il vad pe brunet stand langa mine. Ma analiza incet cu, coada ochiului, pe cand teama incepea din nou sa revina. Strang pixul puternic in mana mea dreapta, in semn de neputinta sau teama. Nu stiam de ce, insa firea lui misterioasa, imi provoca teama si neliniste.Nu ma simteam ,,eu,, in largul sau.
Deodata clopotelul suna de pauza. Brunetul se ridica alene de pe scaun, iesiind pe usa aramie. Ma ridic si eu rapid de pe scaun ducandu-ma pe hol. Imi lipesc spatele de dulapurile din lemn, in timp ce imi las capul pe spate. Ma facea sa ma simt neputincioasa in fata sa, fiind manevrata cu usurinta, asemenea unei papusi. Niciodata nu intelesesem de ce eram asa de slaba in fata oricui. Deodata o voce ma trezeste din visare. Imi ridic rapid capul, si il vad pe el, pe Jack. Imi afisa un zambet cald, pe cand imi lua mana intre a sa, privindu-ma fix in ochii.
-Sakura vrei sa iesi cu mine la o intalnire?
Inima mea incepea sa bata aceelerat, in timp ce imi mutam ochii spre chipul sau. Obraji mei, iau o nuanta rosiatica, in timp ce el imi spune ca vine sa ma ia la ora 20, urmand ca apoi sa se faca nevazut. Un zambet radiant mi se prelinge pe chip, in timp ce ma indrept alene spre clasa.


Insa ceea ce nu stiau cei doi tineri, era ca aceea conversatie a lor, fusese auzita. In ochii sai, se putea citi ura si gelozia, pe cand isi inclesta mana intr-un strans pumn, exeriorizandu-si furia. Era intrigat de faptul ca aceea fata, de care era interesat, nu il baga in seama. ,,Deci pleaca la o intalnire,, . Un zambet marsasv si pervers ii aparu baiatului pe chip, urmand ca apoi sa se miste asemenea unei umbre, in spatele rozaliei, analizandu-i fiecare miscare, fiecare gest, fiecare pas.




avatar
Aly Rose
Admin
Admin

feminin Mesaje : 88

Reputatie : 4


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Apollo la data de Sam Aug 04, 2012 9:29 am

Prima
Glumesti cumva?
Deja gelos?
Vrea batut?
Da il bat.
Nici macar nu o cunoaste pe Sakura, vreau, vreau sa o faca :~^o^~:
Jack hmm...da o poza cu el ca nu il stiu:))
Next :twisted: :twisted: :Evill:


Ultima editare efectuata de catre Max in Sam Aug 04, 2012 10:09 am, editata de 1 ori




avatar
Apollo
Admin
Admin

feminin Scorpion Mesaje : 254

Reputatie : 14

Data nasterii : 31/10/1997

Varsta : 20

Localizare : Tokyo

Hobbie : Grim Reapper

Stare de spirit : Lasa vinu, dai la scoala! :(

Comentarii :


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

edit

Mesaj Scris de Maria & Sasuke la data de Sam Aug 04, 2012 9:29 am

eu am fost prima care la citit . sa sti aly esti o scriitoare foarte buna astept next-ul
avatar
Maria & Sasuke
Incepator Forum
Incepator Forum

feminin Gemeni Mesaje : 9

Reputatie : 99

Data nasterii : 07/06/2000

Varsta : 18

Hobbie : sa vb pe mess cu prietena mea sa ma uit la filme cele mai horor si sa scriu la fic

Stare de spirit : foarte buna


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de MeLyNa12 la data de Dum Aug 05, 2012 5:17 am

A 3'a pe aici. Sry că nu am trecut mai repede. Îţi citeam ficul de pe celălalt forum dar cum erai aşa în faţă nu am putut să ajung la zi, şi iatămă acum, citind la zi, fiecare capitol. Când pui next sa ma anunţi şi pe mine. Este bestial ficul, mă face să citesc din ce în ce mai mult. ;)

:X:X:


Mely te pupă dulce!







The love is dangerous.

avatar
MeLyNa12
Moderator
Moderator

feminin Leu Mesaje : 55

Reputatie : 100

Data nasterii : 15/08/1997

Varsta : 20

Localizare : Lumea de dincolo

Hobbie : nu se ştie :))

Stare de spirit : happy'lică


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Aly Rose la data de Dum Aug 05, 2012 11:34 am

Chapter 4

Intunericul si umbra, cadeau alene asemenea razelor de soare, peste Mystic Fallls. Amurgul nuptial, era sangeriu, pe cand cerul era pradat de noapte. Aripile maiastre, coborau alene din inaltul cerului, lasandu-si trupurile pe crengile putrede ale copacilor. Obloanele stralucitoare, isi faceau aparita treptat pe abisul intunecat al cerului. Culorile erau stralucitoare, in noapte in care stelele isi pierd putere, lasandu-se prada noptii intunecate.
Ea era la parter, asteptand ca el sa apara. Trupul ei era invaluit de o rochie de un roz pal, pe cand in picioare avea balerini de culoare alba. Parul ei asemenea florilor de cires, curgea alene pe spate, intr-un dans frenetic, pe cand pe mainile ei albe precum fulgi de nea, cadea incet un sal, de culoare trandafirie. Emotia i se putea citii pe chip, si in gesturi, o nuanta rosiatica tipariindu-se incet in obraji puri. In spatele ei, doua perle maritime, o priveau cu blandete si caldura, destainuindu-si catre ea o compasiune neinduplecata. Aceea fiinta avea parul alb asemenea zapezi, pe cand pe chip si frunte i se putea percepe trecerea varstei. Mainile ei batrane, se sprinjineau de tocul usii, privind-o cu emotie pe copila. Chiar daca avea 16 ani, pentru ea ramase aceea fetita mica, cu ochii mari asemenea smaraldelor, si cu o curiozitate nemarginita. Soneria asurzitoare a usii se auzii, pe cand mainile agile ale fetei deschideau incet clanta. In pragul usii se afla el. Parul sau blond era aranjat cu gel, pe cand era imbracat intr-o camasa neagra, precum noaptea imperfecta, si niste blugi albastri inchisi. Pasea incet in incapere, pe cand o saluta respectuos, si politicos pe doamna trecuta prin ani. Rozalia isi pleca incet capul, o culoarea trandafirie ivindu-se in obraji. Il saluta pe blond, acesta lunadu-i trupul firav in bratele sale. Simtea caldura, pe care trupul sau o emana, caldura care ii incalzea corpul si sufletul. Cei doi paraseau locuinta, sub privirile pline de bunatate ale bunicii.

Drumul era luminat de felinarele feerice, care raspandeau razele orbitoare de lumina. El, ii prinde timid mana fetei, jucandu-se alene cu degetele ei subtiri. Pasii lor, ajunsesera in parcul Chamberlin. Pe aleile luminate, cupluri de indragosti isi exteriorizau iubirea in vazul lumii. Ea isi lasa incet capul pe umarul tanarului, fiind cuprinsa de moleseala noptilor toamnatice. Frunzele aramii ale copacilor, se leganau intr-un lent dans, care ii faceau incet ochii tinerei sa se inchida. Dorea sa se relaxeze, sa uite de tot si de toate, vroia, sa isi traiasca viata. Cei doi se oprira din mers, in timp ce Jake, se uita uimit la ea. Un gand din mintea lui, ii spunea ca este din vina oboselii. Dintr-o data, pe baiat il cuprinse o durere ingrozitoare, facandu-l sa ii scape trupul rozaliei, din bratele sale. Se uita la ea cum neputinta, imaginandu-si cum trupul ei s-ar zdrobii de suprafata aceea neinduratoare. Insa observa atent, cum doua maini ii cuprinsesera rapid talia, trupul ei facand contact de un alt trup de baiat. In jurul taliei ei de viespe, doua maini se incolaceau rapid intr-o stransoare violenta. Cuvinte mierloase se auzeau la ureche ei, facand-o sa adoarma intr-un somn patim. Ii lasa trupul incet pe suprafata rece, pe cand pasii lui de pradator se indreptau spre el. Trupul lui iesii in lumina, si atunci Jake il recunoscu, fara sa mai stea pe ganduri, Sasuke. Il pivea cu ura pe brunet, insa in aceelasi timp cu neputinta. Lumina sfanta a lunii, inconjura intr-o aura divina trupurile celor 3 fiinte. Sasuke se oprii, ca si cum un gand salbatic, i-ar fi strapuns mintea asemenea unei sageti fulgeratoare. Blondul incerca sa para curajos in fata lui, insa durerea il cuprinse cand ii vazu trupul fara pic de vlaga al rozaliei, intrins pe suprafata cimentului. El, nu mai astepta, dintr-o singura miscare Jake, era intins pe suprafata bruta a asfaltului, hainele lui fiind imbibate, intr-o balta de sange. Privirea brunetului, se muta de la trupul fara viata al blondului, spre rozalie. Era intr-o transa prelungita, din care nu putea iesii, ea fiind sub controlul puterii sale. Scoase un cutit din spatele sau, pe cand se indrepta spre rozalie. Ii ridica trupul de pe cimentul rece, el fiind sustinut de bratul sau stang. Cu mana dreapta, ii despica rochia de un roz pal, facand-o franjuri, si lasand-o sa cada pe asfalt. Ii analiza atent lenjeria intima, dantela neagra starnindu-i placere. Cu lama taioasa a cutitului, ii desfacu sutientul, lasandu-i la iveala sanii mari si moi, care il excitau. Rupse rapid si leneria care ii rasfata partea de jos a corpului, aruncand-o langa sutien. Din spatele sau, luase o pelerina cu, care ii invaluia corpul intr-o mare abisala intunecata. Ii ridica trupul, bratele sale sustinandu-I greutatea. Apoi incepu sa mearga, incet si fara griji, pe aleea luminata de felinarele feerice, fara sa se teama ca cineva l-ar putea vedea.

***

Razele lunii mistice, ii invaluiau camera in lumina astrala. Patul sau de culoare innegurata era invaluit de puterea mistica a razelor intr-un tumut plin de magie si mister. Usa cafenie, se deschise incet, el pasiind in, incapere. In bratele sale, era trupul gol, si lipsit de aparare al tinerei. Ochii sai ii priveau pofticios formele, dorind-o sa fie a lui. Se indrepta spre pat, de unde ii arunca trupul invaluit cu aceea pelerine intunecata, formele ei scufundandu-se in salteaua din puf. Se duse spre ea, de unde ii lega mainile aspru de capul patului, neezitand sa ii atinga formele, care il faceau sa innebuneasca. Ii mai arunca o singura privire admirativa, in timp ce se facu nevazut pe usa cafenie, inchizand-o in urma sa.


Ultima editare efectuata de catre Aly Rose in Lun Aug 06, 2012 2:45 am, editata de 1 ori




avatar
Aly Rose
Admin
Admin

feminin Mesaje : 88

Reputatie : 4


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Ilinca(Ily) la data de Dum Aug 05, 2012 11:48 am

edit:
Aly, esti un Eminescu :lol!: pai imi place si imi era dor
de moonlight,imi place place, si i like it i like it,
sper sa aduci next curind , ca de nu te bintui :Evill: :Evill:
avatar
Ilinca(Ily)
Scriitor Forum
Scriitor Forum

feminin Mesaje : 325

Reputatie : 14

Localizare : In fata monitorului

Hobbie : Cititul ficurilor interesante si compunerea lor!

Stare de spirit : Se poate si mai bine.


Vezi profilul utilizatorului http://dincolo-de-imaginatie.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de MeLyNa12 la data de Lun Aug 06, 2012 1:48 am

A 2'a... pervers e Sasuke asta :-w:. Saraca Sakura, saracu Jake. :b-B: Il dau in judecata pe Sasuke din cauza lacomiei =)).

Mi'a placut capitolul, ca si celelalte. Debia astept sa vad ce se mai intampla pe aici :oops:. :*X:

Next, plzz anuntama :o3.

:X:X:







The love is dangerous.

avatar
MeLyNa12
Moderator
Moderator

feminin Leu Mesaje : 55

Reputatie : 100

Data nasterii : 15/08/1997

Varsta : 20

Localizare : Lumea de dincolo

Hobbie : nu se ştie :))

Stare de spirit : happy'lică


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Apollo la data de Lun Aug 06, 2012 2:38 am

Iaca a venit si Max si sa speriat.
Greselii peste greseli dar sper ca le rezolvi altfel devin Natalie 2!
However, cam asa am degand sa il omor pe Sasuke:
-Il spanzur fiindca cred ca la omorat pe bietul Jake!!!
-Gelosu naibi
-De nu il omor nu e bine.
SI FIX ACOLO TE-AI OPRIT?
NU PUTEAI CONTINUA?
Scene 18+=))
Next si scuza-ma ca am ajuns asa tarziu :X:X:




avatar
Apollo
Admin
Admin

feminin Scorpion Mesaje : 254

Reputatie : 14

Data nasterii : 31/10/1997

Varsta : 20

Localizare : Tokyo

Hobbie : Grim Reapper

Stare de spirit : Lasa vinu, dai la scoala! :(

Comentarii :


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Vizitato la data de Lun Aug 06, 2012 4:51 am

waaa, deci am trecut si eu pe aici, cum am promis, si chiar imi era dor de moonlight.Vad ca l-ai inceput din nou si aici si chiar imi face placere sa-l recitesc.Acum te astept cu nextul, si te rog sa ma anunti cand il pui.Parerile mele ti le-am spus deja si pe alt forum, si le stii, si nu cred ca mai are rost sa le zic acum, dar daca vei vrea, le voi spune.

Spor la scris si la idei, Naty, surioara ta de suflet, te pupa

Vizitato
Vizitator


Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de »ღ»Mary»ღ» la data de Sam Aug 11, 2012 11:42 am

Wowwww alyy ficul tau e genial :X:XImi vine sa il spanzur eu pe pe Sasuke dar in acelasi timp mi-ar fi placut sa fiu vampir..iti dai u seama de ce[sa nu se inteleaga gresit]..astept repede next sunt curioasa ce se intampla..Si serios nu puteai sa mai continui un pic ..adica te-ai oprit cand devenea mai interesant =))) eh vin-o repede cu next si anunta-ma te rog mult :X:XMary te pupaceste si sa te loveasca tare inspiratia :X:X
avatar
»ღ»Mary»ღ»
Moderator
Moderator

feminin Scorpion Mesaje : 101

Reputatie : 18

Data nasterii : 21/11/1997

Varsta : 20

Localizare : In my fuckin` world:D

Stare de spirit : Fuck of bitches ;)


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Aly Rose la data de Joi Aug 16, 2012 6:01 am

Chapter 5

~Sakura’s Dream~
Corpul meu era in miscare, pe cand frigul punea stapinire pe intreg trupul meu. Mici stele de zapada, cadeau alene pe parul meu de culoare rozalie. Smaraldele ochiilor mei puteau percepe un tinut alb si intins, care parea ca nu se sfarseste niciodata. Prin firele parului mei se inteprinsera mici picuri iernatici ai zapezi. Eram desculta, talipile mele scartiind pe asternulul alb. In fata mea, erau copacii ascunsi in taina iernii. Ma apropiam incet spre un loc, pe care nu il recunosteam dar, un sentiment de deja-vu imi invada mintea. Oare am mai fost aici, dar, cand, unde, cu cine? Intreabri fara raspuns. Puteam observa o masa, din marmura alba, scluptata cu girja. Ma indreptam alene spre ea, pasii mei plutind pe covorul fosnitor de culoare alba. Ajunsa in dreapta mesei puteam citii cu usurinta o insiruire de cuvinte care facu ca parul sa mi se ridice, iar teama sa puna stapanire pe sufletul meu. ,,Tu esti urmatoarea,, . Insa fara sa apuc sa fac vreun gest, vreo miscare, am simtit cum trupul meu este incaptiusat de un brat solid, in timp ce simteam pe pielea gatului meu, doua intepaturi, care imi provocau durere si suferinta.


Sakura Pov.
Ma trezesc la realitate, insa nu vad nimic, doar un sumbru intuneric. Era ca si cum as fi fost prinsa in visul meu, desii simteam ca acest lucru era cat se poae de real. Incerc sa ma zbat, insa atunci imi dau seama ca sunt legata de ceea ce parea a fi un pat. Nu imi amintesc decat faptul ca eram la o intalnire cu Jake, insa apoi nimic, negru, ca si cum tot ceea ce se intamplase ramase mascat in negura. Stransoarea era puternica, ceea ce facu ca energiile mele sa se epuizeze rapid. Din acel intuneric se aude ca din senin, un hohot de ras badjocoritor. Urmat de cuvintele ,,cum ti-a mers intalnirea?,, . Ma simteam paralizata. Aceea voce, acele cuvinte badjocritoare, pline de rautate si venin, ii apartineau unei singure persoane, Sasuke. Deodata aceea bucata de material, care imi acoperea ochii, disparea. Privirea mea, se incrucisa cu a lui, pe cand ii citeam chipul plin de satisfactie. Nu intelegeam, ce se intampla, de ce el, ma adusese aici. Mana sa, se vari pe spatele meu gol. Atingeri tandre, imi invaluiau trupul, facandu-ma sa ma simt bine, insa neputincioasa. Nu puteam sa il las sa se joace cu mine, ca si cum as fi fost o jucarie. Incerc sa ma zbat, incercand sa rup aceele franghi, care ma tineau captive, in timp ce el ma analiza cu o privire plina de amuzament, delectandu-se cu eforturile mele.

-Esti asa fragila, asemenea unei papusi de portelean, care in mainii gresite, s-ar sparge cu cea mai mare usurinta.

Zicand acestea, rupse cu usurinta franghiile care imi tineau mainile incaptusate, pe cand eu incercam, fara prea mari rezultate, sa imi acopar trupul gol. Deodata la pioarele mele, pe saltea ateriza ceva, ce parea a fi o camasa. Materiarul alb, era brodat cu atenite, pe cand un guler, se intalata delicat, din cusatura. Imi ridicam rapid privirea sa il privesc pe Sasuke, insa imi dadusem seama, ca acesta disparuse. Luasem aceea camasa in bratele mele, strangand-o cu putere la pipetul meu. Fara sa mai stau pe ganduri, incep sa ma imbrac cu ea.
Materialul, imi acoperea cu usurinta, si nonsalanta trupul, lungimea lui ajungand pana la genunchi. Parul meu asemenea floriilor de cires, era lasat sa curga in valuri pe spate, creeand o cascada catifelata. Nu stiam ce mi se intampla in acest moment. Inghit in sec, pe cand parasesc camera in care era tinuta ,,prizoniera,, . Holul era decorat antic, pe peretii fiind asezate cu atentie picturi inramate. Pereti erau decorati, in culoarea albastrului senin, dand o nuanta calduroasa locului. Paseam pe aceea suprafata tare, a parchetului uneori duritatea ei enervandu-ma. Ajung in dreptul scarilor, de unde pasesc incet pe treptele din lemn. Deodata o senzatie de moleseala ma cuprind, trupul meu deveniind moale. Nu ma mai pot tine pe picoare, in urmatorul moment cad, pe trepetele din lemn, fiind intr-o rostogolire permanenta. Insa ceva la capatul holului ma prinde. Cineva, o persoana, imi ridic privirea spre el, si raman uimita, era….




avatar
Aly Rose
Admin
Admin

feminin Mesaje : 88

Reputatie : 4


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Apollo la data de Joi Aug 16, 2012 6:02 am

[color=indigo]
Prima
Acea persona ea, hai ca nu stric supanusul, inca..
Oricum, of Sasuke, bine ca nu ai violat-o altfel parul tau frumusel negru va avea fire albe.
Iar ochii tai nepretuiti erau scosii din orbite.
Dap inseamna ca Max a trecut pe acolo sa te bata rau rau.
Off gelos....ma rog, next :) fericit fericit nebun nebun nebun nebun




avatar
Apollo
Admin
Admin

feminin Scorpion Mesaje : 254

Reputatie : 14

Data nasterii : 31/10/1997

Varsta : 20

Localizare : Tokyo

Hobbie : Grim Reapper

Stare de spirit : Lasa vinu, dai la scoala! :(

Comentarii :


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Ilinca(Ily) la data de Joi Aug 16, 2012 7:47 am

Sasuke, esti viu nu-i asa??
Pai daca Max era blocata in trafic,
sa stii ca treceam eu pe la tine,
te faceam sarmale si te dadeam mincare
la ciini. Ma bucur nespus ca ai pus acest capitol extraordinar.
Dar grabestete si pune next, repede ca de nu nebun nebun nebun
avatar
Ilinca(Ily)
Scriitor Forum
Scriitor Forum

feminin Mesaje : 325

Reputatie : 14

Localizare : In fata monitorului

Hobbie : Cititul ficurilor interesante si compunerea lor!

Stare de spirit : Se poate si mai bine.


Vezi profilul utilizatorului http://dincolo-de-imaginatie.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de »ღ»Mary»ღ» la data de Joi Aug 16, 2012 8:36 am

Max daca ai ramas blocata in trafic iti imprumutam eu un avion ..Deci genial capitolul :X:Xil ador ficul este grozav asa c ahai cu partile de +16 alyy ca nu le vad[doamne am inebunit de tot]oricum spor la scris si sa ma anunti de next :X:X
sarut sarut
avatar
»ღ»Mary»ღ»
Moderator
Moderator

feminin Scorpion Mesaje : 101

Reputatie : 18

Data nasterii : 21/11/1997

Varsta : 20

Localizare : In my fuckin` world:D

Stare de spirit : Fuck of bitches ;)


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Scream. la data de Sam Aug 18, 2012 1:54 pm

Hallou.
Uuuu. Ce frumos:o3. Imi place mult capitolul, e a 3 oara cand il citesc, prima data a fost pe foruml celalalt, ti-am urmarit ficul de la primele capitole, parca. Anyway, ideea e ca ficul asta e genial, si deabia astept sa vad cum vei continua sezonul 4. O sa cam avem de asteptat pana ajungem iar la sezonul 4=))). Oricum eu o sa astept, imi face placere sa citesc din nou ficul tau genial.
Spor la scris si la idei si sa ma anunti si pe mine de next:*.




avatar
Scream.
Incepator Forum
Incepator Forum

feminin Taur Mesaje : 3

Reputatie : 0

Data nasterii : 04/05/1999

Varsta : 19


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Moonlight(eventual +16)

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 1 din 2 1, 2  Urmatorul

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum